Uneori sunt propuse noi planuri şi proiecte de dezvoltare, care pot avea un impact asupra ariilor desemnate situri Natura 2000. Acestea ar putea implica, de exemplu, construirea unei noi autostrazi, a unui complex turistic sau inaugurarea unei cariere de piatra. Deasemenea, ar putea fi vorba şi despre schimbari majore in ce priveşte exploatarea terenului din cadrul sau din apropierea unui sit Natura 2000 – cum ar fi impaduririle majore sau trecerea la agricultura intensiva. Niciuna dintre aceste activitati nu sunt interzise a priori conform directivelor Uniunii Europene. Insa pentru aceastea trebuie sa se faca un studiu de impact asupra siturilor Natura 2000. Daca modul in care afecteaza zona este unul semnificativ, trebuie gasite alternative. Daca totuşi nu exista alternative şi proiectul sau investitia este de maxim interes publica atunci este necesara autorizarea lui, cu respectarea anumitor conditii. Acestea sunt prevazute in Articolul 6 din Directiva Habitate şi urmeaza principiile dezvoltarii durabile.

Procedura pas cu pas

Articolul 6 din Directiva Habitate defineşte o procedura pas cu pas, prin care se poate determina daca anumite planuri sau proiecte pot fi aprobate sau nu. Termenul "proiect" include atat lucrarile de constructie cat şi alte interventii in mediul natural. Termenul "plan" include planuri de folosire a terenului determinate de lege şi planuri sau programe sectoriale dar exclud chestiuni de politici generale.

  • Primul pas: In prima etapa se determina daca planul sau proiectul va avea un efect semnificativ asupra sitului. Daca se concluzioneaza ca efectul produs nu va fi semnificativ, proiectul poate fi autorizat.

  • Pasul doi: Daca planul sau proiectul se considera ca va avea un efect semnificativ asupra sitului atunci li se cere celor ce l-au propus sa rescrie documentatia pentru a elimina efectele de probabilitate sau sa gaseasca solutii alternative (de exemplu, sa schimbe traseul unei autostrazi) care sa nu aiba un impact negativ asupra sitului.

  • Pasul trei: Daca nu exista nici o alternativa dar proiectul sau planul este considerat indispensabil – ex. este de maxim interes public, atunci poate fi aprobat, se vor oferi masuri compensatorii adecvate pentru a se pastra integritatea retelei Natura 2000. Exista este o masura in plus de siguranta pentru planurile şi proiectele ce mai mult ca sigur vor afecta habitatele şi speciile dintr-un sit. In acest caz este necesar sa se demonstreze ca sunt necesare pentru sanatatea sau siguranta publica, sau pot oferi beneficii de importanta majora pentru mediu.

Deciziile legate de paşii 1 pana la 3 vor fi luate de autoritatile nationale in fiecare din Statele Membre interesate. Comisia Europeana nu se implica in aceste decizii decat atunci cand exista o reclamatie oficiala impotriva deciziei luate de Statul Membru. Ar trebui insa sa fie informata despre orice masuri compensatorii propuse pentru orice plan sau proiect, care a fost aprobat la pasul trei, astfel incat sa se poata verifica daca coerenta retelei Natura 2000 nu este afectata. Comisia Europeana poate sa adopte, in cazuri exceptionale, o pozitie care sa anuleze pasul 2 pentru anumite proiecte ce afecteaza specii sau habitate prioritare, daca Statul Membru prezinta agrumente ce dovedesc interesul public, impreuna cu scheme de compensatii adecvate.

(publicatia Comisiei Europene, "Natura 2000-Conservare in parteneriat", 2008)

     Mai multe informatii despre investii in situri Natura 2000 se pot obtine de la:
  • Agentia Nationala pentru Protectia Mediului
  •     
    • Sediu: Splaiul Independentei, nr.294, Sector 6, Bucureşti, Cod 060031
    •     
    • Web site: http://www.anpm.ro/,  e-mail: office@anpm.ro
    •     
    • Telefon: 021-207.11.01; 021-207.11.02/ Fax: 021-207.11.03
        
  • Agentiile teritoriale http://www.anpm.ro/regionale.aspx
  •     


Articolul 6 - Ghid de aplicare

Pentru aplicarea corecta a acestui articol Comisia Europeana a lansat un document. Pentru consultare, descarcati documentul de mai jos.


Publication.Guidance.Art6.En.pdf